Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

curatat_zapada

Zăpada a împodobit brazii de crăciun, aducându-ne aminte de iernile când și noi am fost copii, însă trotuarele au rămas pline de nămeți, pentru că cetățenii au uitat de spiritul civic, atunci când toți puneam umărul la dezăpezit orașul.
  
Cred că traiul în comun la bloc i-a făcut pe mulți să uite de acest lucru, că locuiesc într-o casă mai mare iar curățatul trotuarului din fața blocului este un lucru frumos și gospodăresc. Cred că tinerii ar putea să învețe de la cei mai în vârstă că a fi civilizat se manifestă și prin faptele pe care le întreprinzi. Pe vremuri se spunea că „a munci nu este o rușine” astăzi cred că acest lucru este înțeles tocmai invers.
  
Nu am văzut tineri cu lopeți în mână, care să iasă în fața blocului la dezăpezit, cu atât mai puțin să meargă să ajute oamenii în vârstă de pe la case, care locuiesc singuri și au nevoie de ajutor. Nu mai vorbesc de țurțurii care stau să cadă de la streașina blocului și de care toți au uitat să le îndepărteze.
 
Îmi doresc dacă se poate ca societatea să redevină ceea ce a fost cândva, fără ca istoria să pomenească de această perioadă când tot ce este frumos este uitat, omenie, bunatate, ajutor, chiar și civilizație.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

curatat_zapada
DorohoiNews.ro, 19-12-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

19.12.2012 la 22:04

Locuiesc intr-un bloc cu locatari tineri romani dar si rromi. Ghici cine a iesit timp de 3 zile sa curete zapada? Voi iesi si in continuare daca va fi nevoie, tot singur, dar va spun ca societatea noastra spirit civic nu mai are. Ce sa fac daca \"AM BAUT CERNEALA\"!!!

19.12.2012 la 20:24

Care simt civic??? Dau un exemplu ,intr-o scara de bloc sant :10 apartamente la 3 ap nu locuieste nimeni un ap cu copii institutionalizati 3 ap cu pensionari un ap cu o pensionara si doi hajmalai ce au facut puscarie si stau si dilanesc fara sa miste un pai in aceasta scara ce traiesc cu conceptia ca statul trebuie sa le dea tot si sa le faca tot si 2 ap unde locuies o familie cu doi copii unde doamna lucreaza cate 12 ore pe zi iar sotul este indeplasare la celalalt ap domnul lucreaza vazator in piata iar sotia este insarcinata. domnul ce lucreaza in deplasare cand a mai nins la inceput a mai dat zapada dar in rest nimeni. a nins si a viscolit ca mai avea un pic si nu mai puteai deschide usa de la intrarea in casa scarii dar nu au iesit nici un trantor sa dea zapada din fata blocului. si sant atatia care stau acasa si asteapta sa le faca alcineva treaba. si atunci ma intreb eu oare unde este simtul civic??? asta se numeste nesimtire unde astepti sati faca numai cel de langa tine tot iar tu sa hibernezi ca ursul ca este mai usor si comod.Si ca sa citez pe cineva : TRAIM IN ROMANIA SI ASTA NE OCUPA TOT TIMPUL .

19.12.2012 la 09:59

Ma intreb daca cei care si-au lasat masinile parcate pe trotuar desi aveau spatiu in curte pot fi trasi la raspundere, iar daca printr-o minune vor fi sa fie pusi la munca in folosul comunitatii, la dat zapada de pe trotuare sa vada cum e.

19.12.2012 la 07:38

inca nu a disparut spiritul civic ii vezii cum fac se usureaza batrani si tineri prin parcari,cladirile parasite din centru si trec copii pe langa domni care se usureaza fara bun simt.mergi prin dorohoi si vezi urme de treburi din astea din satul nou pana in dealu mare.este vorba de bun simt.consiliul local,primarul ar trebui sa puna pe cineva sa mearga pe strada in civil si sa dea amenzi celor care arunca ambalajele de aiurea si se usureaza.in austria oameni sau educat prin amenzi sa nu uitam de germania.trebuie tras un semnal de alarma.ROMANU NU ARE BUN SIMT,TREBUIE EDUCAT DACA NU SE EDUCA SIBGUR.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA, în fața liceului, scara din mijloc. Beci. ...

Vând teren

Vând teren
Vând teren la 5 km de Dorohoi DN 29A, tel.0757245186

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro